La data de 23 aprilie 2018, a avut loc pilotarea cursului de dezvoltare profesională: Gestionarea eficientă a clădirilor publice, pentru personalul administrativ-tehnic din instituțiile publice care vor implementa proiecte de eficiență energetică. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Centrul de Formare Continuă în sectorul Eficiența Energetică a Clădirilor Publice (CFC EECP) cu suportul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). 

Scopul cursului a fost de a dezvolta capacităţile fundamentale de verificare și întreținere eficientă a stării clădirilor publice, precum și a instalațiilor aferente lor, prin accesul la cele mai noi teorii, concepte, modele şi tehnici necesare pentru o gestionare eficientă și rentabilă. De asemnea a fost acordată o atenție specială procedurei de gestionare în condiții favorabile de funcționare a clădirilor, printr-o activitate de întreținere uzuală, astfel încît să se evite diverse acțiuni și chetuieli neprevăzute în rezultatul gospodării mai puțin eficiente.

Obiectivele de bază ale cursului au fost clasificate în trei categorii de bază: de cunoaştere şi înţelegere, de aplicare și de integrare. La finele cursului, participanții s-au familiarizat cu:

  • noțiunea de eficiența energetică a clădirilor;
  • principalele surse de energie și căile de bază de economisire a energiei;
  • sistemele inginerești aferente clădirilor și care este destinația lor;
  • indicatorii de funcționare eficientă a sistemelor inginerești;
  • identificarea metodelor de reabilitare/modernizare termică a clădirii și căile de reducere a consumului de energie în clădirii;
  • măsurile de reducere a consumului de energie în clădirii.
  • metodele de evaluare și dezvoltare a capacităților personalului responsabil de gestionarea problemelor energetice ale clădirilor și
  • elaborarea planurilor de mentenanță corespunzătoare a cladirilor și instalațiilor aferente.

În perioada următoare sunt planificate pilotarea și repetarea altor două cursuri: „Soluții și tehnologi noi în proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice” destinat proiectanților, auditorilor energetici, evaluatorilor energetici etc. și „Managementul proiectelor de eficiență energetică” destinat implementatorilor de proiecte în domeniu.

************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Detalii: http://serviciilocale.md